Luați poezia cu voi!

Poezia nu poți pur și simplu să o înțelegi
Ea cere, ca pe o femeie
Să o simți
Să o trăiești
Să înțelegi, poți matimatica
Doi plus doi
Vin basurile pe la noi
Și îngână valsurile
În mii de culori
Auzim pasurile
Dansului din noi
Ca tangoul îndrăgostiților
Împletucindu-se
Sub ale acestor timpuri ploi
Luați poezia cu voi!

La un pas de paranoie

”La un pas de paranoie Geniul zâmbește”

Și încet, la ureche

El

Lui

Dumnezeu

Șoptește:

Am o cârpă

Cârpită

În piept

Cusuturi

Ca niște hotare

Împreună

Sunt un întreg, un Pâmânt, o țară, o mare

Nu contează...

Oricum mi-e totuna

Mi-e totuna ...?...

Pereți de regrete

La picioare-ți arunc cârpitura

Sau o bat în cui pe perete

Ca pe o stemă, ca pe-o întrebare,

Ca pe o hartă cu multe hotare,

Ca pe-un ghid, ghicitoare, problemă...

Mai contează această dilemă ...?...

Sunt oameni care îți intră în inimă

La fel ca albinele în pieptul unei flori

Ce mai târziu ...?...

Rodește

Iar plodul nostru e zămislit cu alte culori

Nu cu albina ce ne părăsește

Amorul meu îl trimit spre ceruri

Dar el nu e

Decât o ploaie de lacrimi care străbat văzduhul

Spre Pământ

Admit

Sunt o pagină a nefericirii

O pană din aripa ei

Sunt Om

Poate femeie

În mica suferință a ei

Mi-e mai ușor să o ascult în companii gălăgioase

Decât singură în tăcere

Atunci

Rămân

În compania gândurilor grele

Doamne

Tu ești atomul negru

În oceanul cenușiu al conștiinței mele

Iubesc poezia altora atât de mult

Încât o citesc

Din când în când

Pe a mea o trăiesc

Zi de zi

Pe dos

Pe gât

Aceleași greble

În loc să strângă paie

Te lovesc

În cap, în piept, în coaie

Un lider

Bun

Este supus

Supușilor săi

Dumezeu

A spus

Să nu mâncăm din pomul cunoștinței

Acum femeia rodește

Inima

Frucul suferinței

Din care urmașii se hrănesc, zumzăiesc

Cu botișorul însângerat

Pentru inimile care le primesc

Și eu din unele am gustat

Albul meu e atât de roșu, uscat

Dacă ați ști cât sufără un asasin ...?...

Flămând după cunoștințe

Când nu cunoaștem suferim

Cel mai interesant

Pe Pământ

Este Omul

Într-o cutie ar vrea să se alinieze toți

Numind-o societate

Omule, cum poți ...?...

Dacă Dumnezeu poate ...?...

Dacă amestecă haotic chibriturile oare ele nu rămân la fel de drepte ...?...

Cine și de ce mai vrea să ne îndrepte

Bețiile sexului frumos

Cu un zâmbet gelos

Mă primește în casă

Mă așează la masă

Bogată, paranoică și frumoasă

O iau de mireasă

Ea e unica care veșnic mă așteaptă

Și o cheamă, nicicum altfel decât, Artă.