”Jocul Triunghiului” dedic unei poete

Azi
Dumnezeu
Îmi este tată
Și vesel mă cheamă la joacă,
Dar eu sunt mult prea amărâtă
Aș vrea să stau umbrită-n tihnă...
Nu-i joc ce m-ar putea ademeni
Când inima mi-e obosită!
Vreau să-mi torn sufletul cuiva
Și să-mi înghețe inima!
E iubitor
Tată

Ușor, aproape ca în joacă
Imediat mi-arată
Că am, de la o blândă fată,
Prietenie sinceră, curată.
Că pot să râd și plâng
Pe pieptul ei oricând
Iar sufletul să mi-l deschid,
Spunându-i tot ce am în gând.

Spre seară, pe acest Pământ
Prin ploaie cu soare și vânt
Ca un Luceafăr
De la răsărit...
De mâna Lui călăuzit,
Un tânăr s-a ivit.
Am tot zâmbit,
Pălăvrăgit...
Privirea lui albastră morfină-n sânge mi-a turnat
Și am uitat
Ce-am pătimit?
În ochii lui am amorțit...

Azi
Dumnezeu
Îmi este-învățător
Și îmi predă o lecție de geometrie.
Nu sunt atentă la echer!
Eu am altă stihie!
O
Sinceră prietenie
Aș vrea să-mpărtășesc
De ochii cui
Albastru
Mă îndrăgostesc...
Îmi dă temă pe-acasă:
Să mi-aleg... unghiul
Drept
E Profesor
E Înțelept

Problema e-n triunghi
Toți trei au câte-un unghi
Prietena mi-e amărâtă
Ar vrea să stea în tihnă-umbrită
Iubită
N-am! nici un joc ce ar putea-o-ademeni
Înveseli
Pe când
Albastra mea ispită-mi povestește
Că ea este!
Femeia ce inima îi obosește
Și pătimește
După-al ei surâs
Aievea și în vis...

Aievea și în vis
Sunt între ei?
Sau pentru ei?
O, scumpii mei...
Problema m-a învins
Și mă frământ
Mă-ntind
Ipotenuză...
Iar
Pentru voi
Între voi
Unghiul Drept
E-ntre catete
Răspunsul vi-îl scriu pe perete
Cu care mă baricadez
Să nu cedez
Și să cedez

Azi
Dumnezeu
Îmi cere să creez
Am învățat (...?...)
Să-ți joc pe plac (...?...)
Și (...?...)
Să scriu vers (...?...)

Dar...
Tată...
Jucându-te cu mine mă-nveți să fac artă?
Sunt mult prea amărâtă
Să-mi văd prietena necăjită...
Iar inima mi-e obosită
Să-nghețe-n ea albastra ei ispită...

Înțelpt
Profesot,
Învață-mă a jocului tău artă!
Să nu-mi aleg unghiu din care să privesc
Sau latura de unde la unghi să visez
Să fiu triunghi întreg
Și veșnic să creez.

Suntem un sort de oameni...

Suntem un sort de oameni...
De oameni
Amărâți
Îndrăgostiți
De dorul nostru
Suferind
Iar colțul gurii în sus cioplit
De parcă-ar fi la noi în gând
Un gând
Plăpând
Oglinzile ne văd săpând
În cimitirul soartei
Câte-un mormânt
Pentru decoruri
Visate
Iubiri pe unde bine, pe unde prost jucate
Și...
Oh, speranțele deșarte
Ne dau avânt
Să înghețăm mai mult
În adorabila singurătate
Cuvântul ne e mut
Ne curge
Printre gene
Pe sub gene
Ochii
Plânși
In ale dragostei poeme
Suntem un sort de oameni
Triști