Luați poezia cu voi!

Poezia nu poți pur și simplu să o înțelegi
Ea cere, ca pe o femeie
Să o simți
Să o trăiești
Să înțelegi, poți matimatica
Doi plus doi
Vin basurile pe la noi
Și îngână valsurile
În mii de culori
Auzim pasurile
Dansului din noi
Ca tangoul îndrăgostiților
Împletucindu-se
Sub ale acestor timpuri ploi
Luați poezia cu voi!

La un pas de paranoie

”La un pas de paranoie Geniul zâmbește”

Și încet, la ureche

El

Lui

Dumnezeu

Șoptește:

Am o cârpă

Cârpită

În piept

Cusuturi

Ca niște hotare

Împreună

Sunt un întreg, un Pâmânt, o țară, o mare

Nu contează...

Oricum mi-e totuna

Mi-e totuna ...?...

Pereți de regrete

La picioare-ți arunc cârpitura

Sau o bat în cui pe perete

Ca pe o stemă, ca pe-o întrebare,

Ca pe o hartă cu multe hotare,

Ca pe-un ghid, ghicitoare, problemă...

Mai contează această dilemă ...?...

Sunt oameni care îți intră în inimă

La fel ca albinele în pieptul unei flori

Ce mai târziu ...?...

Rodește

Iar plodul nostru e zămislit cu alte culori

Nu cu albina ce ne părăsește

Amorul meu îl trimit spre ceruri

Dar el nu e

Decât o ploaie de lacrimi care străbat văzduhul

Spre Pământ

Admit

Sunt o pagină a nefericirii

O pană din aripa ei

Sunt Om

Poate femeie

În mica suferință a ei

Mi-e mai ușor să o ascult în companii gălăgioase

Decât singură în tăcere

Atunci

Rămân

În compania gândurilor grele

Doamne

Tu ești atomul negru

În oceanul cenușiu al conștiinței mele

Iubesc poezia altora atât de mult

Încât o citesc

Din când în când

Pe a mea o trăiesc

Zi de zi

Pe dos

Pe gât

Aceleași greble

În loc să strângă paie

Te lovesc

În cap, în piept, în coaie

Un lider

Bun

Este supus

Supușilor săi

Dumezeu

A spus

Să nu mâncăm din pomul cunoștinței

Acum femeia rodește

Inima

Frucul suferinței

Din care urmașii se hrănesc, zumzăiesc

Cu botișorul însângerat

Pentru inimile care le primesc

Și eu din unele am gustat

Albul meu e atât de roșu, uscat

Dacă ați ști cât sufără un asasin ...?...

Flămând după cunoștințe

Când nu cunoaștem suferim

Cel mai interesant

Pe Pământ

Este Omul

Într-o cutie ar vrea să se alinieze toți

Numind-o societate

Omule, cum poți ...?...

Dacă Dumnezeu poate ...?...

Dacă amestecă haotic chibriturile oare ele nu rămân la fel de drepte ...?...

Cine și de ce mai vrea să ne îndrepte

Bețiile sexului frumos

Cu un zâmbet gelos

Mă primește în casă

Mă așează la masă

Bogată, paranoică și frumoasă

O iau de mireasă

Ea e unica care veșnic mă așteaptă

Și o cheamă, nicicum altfel decât, Artă.

despre noi

Există
Realitatea noastră
E oglindă
Oglindită
Într-o fotografie foarte veche
Pe care o privim
Prin prisma conștiinței materiale.
Ce-ar fi fotografia sau oglinda
În fața unei existențe creatoare de existențe  ...?...
Există
Realiatea noastră  ...?...
E fotografie
Fotografiată
Într-o oglindă foarte clară
Pe care o privim
Prin prisma dimensiunilor conștientizate
Confirmate sau negate
De existențele create în existența noastră.

Tremur

Îmi torn uleiu din lampa viselor
Neîmplinite pe cap
Și-mi dau foc
Să ardă toate dorințele
Nescrise
În roata cu noroc
Pe loc
Am prea multe cuțite-n spate
Când vreau să zbor
Mai mult tremur
Mă târâi în genunchi și coate
Prin ornamentul din covor
Țesut cu alegeri ”ce”
Mă cutremur
Din loc

Un Artist

Un Artist               ( . )
Atât ...?...
În Suflet
Cât ...?...
Și în Societate.
Dacă nu are ...?...
Idealuri.
Care                    ( idealuri )
Îi depășesc
Sufletul și Societatea ...?...
Se plictisește.

Sensul vieții?

Am găsit sensul vieții
Pentru el am pornit în căutări
Ca să găsești ceva
Te miști printre stele și pe mări...
Te miști cu corpul, cu ochii,
Cu gândul și experimetul
Pe propria piele
Zâmbet și Durere
Ca să găsești ceva trebuie să știi ce cauți.
Aici au venit întrebările
Ce e sensul și ce e viața?
N-ar fi oare
Sensul sau Viața
Căutarea - Întrebarea?
Știu.
Nu mă crezi.
Întro zi te vei convinge...
Un ”ce” îți aparține în timp ce îl cauți.
Drumul merge cu tine alături
Pe mări și printre stele.

Toarnă-n pahar că nu mai be*u!

Toarnă-n păhar că nu mai beau!
Nu vreau nici vin nici venin!
Atunci când nu pot să am ceea ce vreau,
Vreau sticla cu vin.

Ce sentiment sublim
Pui gura pe afrodiziac ca credincioșii când...
Sărută !
Sfânta Scriptură
O toarnă în păhar
O duc la gură...

Toarnă-n păhar că nu mai be*u...
Da, vre*u...
Mai vre*u...
Ceva care se be* mai greu.
Văleu, văleu...

Sunt b*ată, da' nu be*u

Nu vre*u nici vin, nici venin, nici amar...
Ceva-n pahar...
Toarnă - ! -n păhar
Ceva în suflet e văleu
Când vre*u ce vre*u ...?...
Bea gura sufletului din capul meu

Fii bun.
Toarnă-n pahar că nu mai be*u!

Dansez

Dansez
Cu Diavolul de mână
Motorul
Fără frână
El doar consumă
Cu rimă
Fără rimă
Prin gemete
Reflect o stimă
Polemice
Ce sentiment de pantomimă
Mână în mână
Mă mână
Edenice dorințe se confirmă
Se reprimă
Dansez
Cu Diavolul de mână

Promis

Am promis
Să fiu cuminte
În minte
Nu se simte ce-mi spui
Mă întrebi ...?...
A cui?
Acu'i acu
Să fii mai dur
De
Nu
Te voi minte
Cum că n-aș fi cuminte
Și n-aș putea să îți răspund
A cui sunt
Când ești mut, tăcut și prefăcut
Ce ...?...
Mult m-a durut?
Un fior, un sărut...
N-am știut
Că demult
Te-ai promis
Ești promis
Ești cuminte doar în vis. :)

Femeia mea

Trăiesc din Artă.

Trăiesc cu Arta
Arta
Femeia mea...
Şi dacă  Ea când vin acasă
Nu-mi pune vin şi borş pe masă
O mănânc!

Trăiesc din Artă.

Cu Arta mă iubesc
Drăgostesc
Femeia mea...
Fac dragoste
Cu Ea pe masa, pe sub masă,
Prin casă,
La balcon, la fereastră...
Ne iubim
Gelozăm
Reciproc
Cum pot
O fut din greu
Flămândă de iubirea ei dăruită
Pe undeva, cumva, cuiva,
Curva mea.
Mă sufoci
Îmi pui cuțitul în gât și-mi strigi:
Numai Eu !!!
Cea mai liberă dintre femeii ...!!!...
Cea mai adevărată
Născătoare de prichindei și zei.
Mă vrei ...?...
Mă iei.

Trăiesc din Artă.

Cu Arta divorțez.
Îmi iau concediu din haremul Tău.
Altfel înebunesc
Femeia mea
Îmi spui:
Of, Dragă, ce stupid!
Ești unica Femeie care mă așteaptă
Negreșit
Odată sau Niciodată
Te-am iubit
M-ai iubit
Promit că nu mai fac urât
Negreșit
Dragostea-ți adevărată
În nemurire o voi duce
Spre infinit...
Ca un bărbat flămând mănânc ce-mi torni pe gât.

Trăiesc din Artă.

Trăiesc cu Arta
Arta
Femeia mea...
Şi dacă  Ea când vin acasă
Nu-mi pune vin şi borş pe masă
O mănânc!

Elepsie

Îndrăgostită pe veci
Ce reci sunt îmbrățișările libertății
Trăind
În pustiul
Antarctic
Te visez
Eleptic
În transparența tuturor ochilor
Ce-i întâlnesc ...?...
Cu ce-i întâlnesc?
Cu pieptul desfăcut
Vă iubesc
Ca un pusnic care-și iubește fiecare crenguță
Din pădurea viselor sale
Pierdută pe veci
În aglomerația socială
Îmi golesc pieptul
Fac ordine
În el
Găsesc
Mai mult loc
Alte odăi în care vă cazez
Cu drag
Vă iubesc
În prag
În pragul ușilor deschise din mintea-mi sinucisă în
Dedublări
Spălări
Pe mâini, pe corp, pe cap
Diadema împuternicirilor pe care mi le asumați cu drag, cu ură, cu indifernță,... Făptură.
Laurii exestențiali
Carnali
Carnale sunt dogmele prin care încercați să-mi oglindiți
Poziția
Carnală
E iubirea voastră
Și vă-nțeleg
Privesc
Înghețându-mi ochiul în libertate
Pustietate
Antarctică
Eleptică
Pe veci îndrăgostită



*Elepsie este un cuvânt inventat, se referă la epilepsie  în vis, fantezie, epilepsie la nivel metafizic
EPILEPSÍE, epilepsii, s. f. Boală a sistemului nervos, caracterizată prin crize convulsive intermitente, însoţite de pierderea cunoştinţei, de halucinaţii şi de alte tulburări psihice; pedepsie, boala copiilor, ducă-se-pe-pustii

Am

Am
Să-ți  dedic o poezie
Cu care voi mima discuțiile private
Neîsemnate
Am
Încercat să scap de nebunie
Și am băut-o
M-am îmbătat cu propria-mi
Tărie
Am
Gustat tăria din ochii tăi
Și acum aberez ca o alcoolică
Cu sticla perversiunii
În mână
Am
Un secret
Și nu-l regret
Încerc să-mi joc rolul de poet

Copilul geniu amuzat în dialog.

Întrebare, întrebare...
Ce vrei să-ți răspund eu oare?
Vrei să îți răspund direct?
Sau să îți răspund corect?
Vrei să tac ca filosoful?
Sau să-ațâț cu tine focul?
Focul setei de a ști,
De-a percepe și trăi,
De-a privi și contempla,
De-a nega și afirma...
Vrei să ard în căutare
De-a găsi o întrebare,
Pentru tine răspund oare?
Întrebare, întrebare...

Oglinzi

*
și
sufleul mi-e câine

iar
inima-i pisică

**
Mănânc tristețe
Seara
Dimineața
La amiază...
Tristețe-mi torn în ceașca cu cafea,
Tristețe - plâng imagini pe fereastă
Tristețe fumegă țigara mea...

***
și
sufletul e lup
noapte de noapte
singuratic
la urlat

iar
inimai-i leoaică
zi de zi
cu botu-n-sângerat
la vânat

****
Mănânc tristețe
Seara
Dimineața
La amiază...
Tristețe-mi torn în ceașca cu cafea,
Tristețe - plâng imagini pe fereastă
Tristețe fumegă țigara mea...

*****
ne oglindim (și - iar) într-o imagine terestră
eu subjugat
tu nesupusă

ne oglindim (și - iar) cu tristețe-umplând
tu ochiul drept
eu ochiul stâng

religia

Sunt oameni buni
Sper
Cred
Dacă ar exista vreo religie
Aceasta ar fi
Religia mea
Este
...făr' de oameni buni n-aș mai...
Spera ...?...
Crede ...?...
De ce aș mai trăi ...?...
Moartea e un trofeu într-o lume
Unde ...?...
Viața e concursul
Zâmbetelor zdrobite
Încrustate
În grafica cardiacă
Adusă tuturor în
Dar
Sper
Cred
Și nu zdohnesc chiar dacă...
Toți oamenii din lume
Visează cum îmi dau duhul
Spre fericirea, comoditatea și lucrurile lor bune
Mă ajută
Să-mi iau trofeul
Ușor ...!...
Oameni buni
Sper
Cred
Am să mor
Însă vinul de colecție e mai bun
În timp
O să vă îmbătați
De fericire
Cu gust de metaforă ancorată într-o inimă obosită, atrofiată
Uitată
Speranță
Credință
În oameni buni
Sunt oameni buni

Liberul Arbitru

Suntem mici
Suntem furnici
Mici la vorbă, mici la port...
Cu orgolii pân'la pod.

Pân'la podul casei noastre
Ce-am zidit minuțios ...?...
Vis cu vis
Os cu os

Labirinturi de principii
Rătăcim pe-alor alei
Iar, alegerea ne este
Pe ce cale să o iei ...?...
Ce s-aspiri?
Ce să visezi?
Ce să lupți?
Ce să ceezi?
"Сe" e unicul prieten
"Ce" te-ajută să mai crezi ...?...
Liberul Arbitru.

Suntem mici
În lumea mare
Am zidit un furnicar
Alergăm pe coridoare
După rost și în zădar
Și ne pare...
Oh, ne pare!
C-am zidit un univers
Ce-i mai mare și mai tare
De cât lumea dintr-un vers ...?...

Suntem mici
Dar cu orgoliu
Cu tupeu
Înrobiți de un vis
Robim într-un vis
Social
Furnicar
”Ce” banal...
O furnică fără furnicar...

O furnică mică-mică-n univers
O furnică rătăcind pe un vers
A ieșit din furnicar,
Din labirint
Și-a-mplut pieptul cu o boare de gând
Și-a decis!
Să citească rând pe rând
”Ce” n-a scris al său ”Eu”
”Ce” a existat mereu ...?...
O furnică pe aripa uni zmeu.

”Jocul Triunghiului” dedic unei poete

Azi
Dumnezeu
Îmi este tată
Și vesel mă cheamă la joacă,
Dar eu sunt mult prea amărâtă
Aș vrea să stau umbrită-n tihnă...
Nu-i joc ce m-ar putea ademeni
Când inima mi-e obosită!
Vreau să-mi torn sufletul cuiva
Și să-mi înghețe inima!
E iubitor
Tată

Ușor, aproape ca în joacă
Imediat mi-arată
Că am, de la o blândă fată,
Prietenie sinceră, curată.
Că pot să râd și plâng
Pe pieptul ei oricând
Iar sufletul să mi-l deschid,
Spunându-i tot ce am în gând.

Spre seară, pe acest Pământ
Prin ploaie cu soare și vânt
Ca un Luceafăr
De la răsărit...
De mâna Lui călăuzit,
Un tânăr s-a ivit.
Am tot zâmbit,
Pălăvrăgit...
Privirea lui albastră morfină-n sânge mi-a turnat
Și am uitat
Ce-am pătimit?
În ochii lui am amorțit...

Azi
Dumnezeu
Îmi este-învățător
Și îmi predă o lecție de geometrie.
Nu sunt atentă la echer!
Eu am altă stihie!
O
Sinceră prietenie
Aș vrea să-mpărtășesc
De ochii cui
Albastru
Mă îndrăgostesc...
Îmi dă temă pe-acasă:
Să mi-aleg... unghiul
Drept
E Profesor
E Înțelept

Problema e-n triunghi
Toți trei au câte-un unghi
Prietena mi-e amărâtă
Ar vrea să stea în tihnă-umbrită
Iubită
N-am! nici un joc ce ar putea-o-ademeni
Înveseli
Pe când
Albastra mea ispită-mi povestește
Că ea este!
Femeia ce inima îi obosește
Și pătimește
După-al ei surâs
Aievea și în vis...

Aievea și în vis
Sunt între ei?
Sau pentru ei?
O, scumpii mei...
Problema m-a învins
Și mă frământ
Mă-ntind
Ipotenuză...
Iar
Pentru voi
Între voi
Unghiul Drept
E-ntre catete
Răspunsul vi-îl scriu pe perete
Cu care mă baricadez
Să nu cedez
Și să cedez

Azi
Dumnezeu
Îmi cere să creez
Am învățat (...?...)
Să-ți joc pe plac (...?...)
Și (...?...)
Să scriu vers (...?...)

Dar...
Tată...
Jucându-te cu mine mă-nveți să fac artă?
Sunt mult prea amărâtă
Să-mi văd prietena necăjită...
Iar inima mi-e obosită
Să-nghețe-n ea albastra ei ispită...

Înțelpt
Profesot,
Învață-mă a jocului tău artă!
Să nu-mi aleg unghiu din care să privesc
Sau latura de unde la unghi să visez
Să fiu triunghi întreg
Și veșnic să creez.

Suntem un sort de oameni...

Suntem un sort de oameni...
De oameni
Amărâți
Îndrăgostiți
De dorul nostru
Suferind
Iar colțul gurii în sus cioplit
De parcă-ar fi la noi în gând
Un gând
Plăpând
Oglinzile ne văd săpând
În cimitirul soartei
Câte-un mormânt
Pentru decoruri
Visate
Iubiri pe unde bine, pe unde prost jucate
Și...
Oh, speranțele deșarte
Ne dau avânt
Să înghețăm mai mult
În adorabila singurătate
Cuvântul ne e mut
Ne curge
Printre gene
Pe sub gene
Ochii
Plânși
In ale dragostei poeme
Suntem un sort de oameni
Triști

Te iubesc... Te ador...

Te iubesc
Te ador

Cu-acel
Blând fior
Când deschizi pleoapele
Și accepți lumina
Să vină
Copila
Din piept îți șoptește
Ce mult te iubește
Cu drag te privește
Și stoarce din sine
O stea
O sclipire
E
Euforie
Să fiu lângă tine
Topită-n privire
Alături îți sunt
Ce mult, ce mult...
Aș vrea
Un sărut
Să-mi furi
Să-ți zmulg
Din piept
Ce demult ...?...
Te macină
Chiar de stai lângă mine
În inima mea
Ai o altă stea
Un pitic roșcat
Din sistem apropiat
Îl iubești
Îl adori
Pentru că-l înțelegi
Pentru că îl trăiești
Pe când
Eu
Te-nconjor
C-un năprasnic dor
În inferul meu rece

Te iubesc
Te ador

POEZIA SECOLULUI

SUNT POET DESCULȚ...
N-AM NICI UN BĂNUȚ...

Secret

Mă ascund în vers...
Să nu știe nimeni,
E mare secret
Îmi place de tine ...?...
Te plac printre rime
Te ador în ritm
Poate-i poezie
Poate e un flirt ...?...
Îmi pitesc
Iubirea
După un cuvând
Și-mi las poezia
Mută
Ca-n mormânt.

Fii vrednic de-o asemenea durere

Chiar?
Crezi că aș putea să-ți port noroc?
Când singur
Ești un talisman
Te port
Cioplit în ghiața inimii mele
Topit cu focul pasiunilor efemere
Tu ai curajul să mă crezi nedemnă
De iubit
Să-ți cânt
Plăpând
Să te vrăjesc cu o privire
E simplu
E ușor
E genial
Să fiu femeie
Și...
Nici într-un caz idial
Fii vrednic de-o asemenea durere!
Chiar?
Crezi că fericirea
Te-ar opri să scrii?
Vino alături să...
Te fac să suferi ...?...
Fii vrednic de-o asemenea durere
Putere
Vei simți
Când mă înfrunți ...?...
Și
Admirație
C'un ochi șiret și altul mut
Îți demonstrez că e absurd
Să nu...
Să zăbovești în brațele-mi
Mai mult
Să mă cuprinzi
Ca să ascult
Cum inima îți bate ...?...
Cu grație ...?...
Sunt fiară de temut
Sunt palpitație
În ochii tăi ca o licoare numai bună de băut
Privește-mă
Când ...?...
Te ascult
Oprește-mă
Să nu te uit
Fii demn de-o asemenea durere...
La început
Eu voi rămâne în trecut...

Vreau

Vreau ochi albaștri
Cuminți ori sihaștri
Să-i cunosc în sclipiri
Seducătoare
Cerșite de o inimă ce mă
Doare
Moare
Suspină

Recele din aducurile lor
Învăluie sufletul cu dor
Dor
Mă dor tablourile pline de splendoare
Ce-ai conturat în timpul meu pierdut
Cu tine la plimbare
În soare
Vânt
Ninsoare
Pe trotuare spuse sunt cuvintele de
Salut
Și-n piept port acea liniște
Cu care ai înghețat
Stihiile
Furtunile de foc și patimă
Războaiele
Mele
Voință și Viață
Vioara înaltă din voce ai preschimbat-o-n zâmbet amar
Regret
Dar
Vreau în dar...
Vreau.

O! Dă-mi acei aștri de gheață
Spre care să mă-nalț
Spre care să plec.

Dă-mi voie să îngheț pe veci
În ochii tăi albaștri.