De-acum pînă-n sicriu... (2004)
Nu ştiu ce să mai scriu.
Nu ştiu ce să mai fac.
Să plîng şi să descriu
O lacrimă din obraz,
Un zîmbet artificial
Pe buze moi şi calde,
Un băiat idial
În iluzii dalbe?
La frunte-ncreţituri,
La degete creioane,
Pe foaie nimicuri,
În cap tot ce mă doare.
Mă doare indiferenţa,
Mă doare vocea ta,
Ce-mi strigă existenţa
Şi soarta rea şi grea.
Picioarele aleargă
Ori cad de oboseală...
Gîndirea e prea largă
Şi îmi munceşte-n fală,
În fala ostenirii
Trupelui slăbit
Şi geniului nemuririi
Cu mintea mea hrănit.
Mai dă-mi Doamne putere,
Mai dă-mi credinţa ta!
Nu mă lăsa uitării.
Păzeşte viaţa mea.
Dă-mi scop sau ţel în cale,
Dă-mi gînduri ca să scriu,
Să scriu voinţei tale
De-acum pînă-n sicriu...
Aşteptarea (2002)
Aşteptarea - o pedeapsă
Prea crudă dacă iubeşti,
Dar speranţa nu te lasă
De ea să te izbăveşti.
Aşteptarea - o nedreptatea
Pentru cei care iubesc.
Parcă n-au făcut păcate,
Dar pedeapsa o primesc.
"Poezia" (2005)
"Poezia" - refugiul sufletului meu
"Versurile" - ca nişte lacrimi
Se strecoară din el
"Cuvintele" - izvorăsc ca stropii
De zâmbet...
Mi-i greu...
Şi mă macin în dorinţă
Aş vrea să o potolesc
Dar, principiile...
Religia...societatea...superstiţiile !...
La ce bun sunt ele
Cand invăţâdu-mă ce e mai bine
Îmi fac ...
Mă lipsesc de iubire.
"Poezia" - sufletul meu
Şi "Rima" se pierde in gândirea
Neostenită, mereu.
Credeam că mă stinsesem
Ca o lumânare
În vântul suferinţei
Şi rătăceam bludnică
Prin întunericul morţii,
Căutând fericirea in puterea sorţii.
Dar, totuşi - "Iubirea"
Reînvie morţii...
Şi sufletul meu
A găsit hârtia...
Părere (2004)
Leacul tăcerii nopţii
Răneşte-n inimă mai tare.
În gînd reînvie toţi morţii
Şi fiecare stea pe cer e Soare.
În jurul meu parcă se strînge universul
Şi parcă îl cuprind pe tot cu versul.
Mi-ar părea mic ca un mărgăritar pe sfoară
Ce îl sărut şi îl admir a cîta oară...
Mi-ar părea mic şi simplu ca un gînd,
În gînd rostit într-un cuvînt,
Cuvînt despre tot şi toate
Ce-n noapte-s simple şi-n zi par complicate.
Toate se mişcă cu duhul bunătăţii
Scopul fiind perfecţiunea frumuseţii,
Iar conştiinţa-mi limitează gîndirea
Deci trebuie să-mi schimb părerea,
Că universul mă-nconjoară
Şi că l-am prins la gît pe sfoară.
Poate-s o piatră din zidirea lui
Iar după moarte o stea a cerului.
Urmez cum îmi e dat calea raţiunii
Şi dau ce pot scopului lumii,
Credinţă-n Dumnezeu, iubire,
Visez la ideal şi-n artă caut fericire...
Iar inima totuşi îmi sîngerează
Că ce e rău mersu-mi stopează.
Şi neuronii creerului nu rezistă
Să-nfrunte-n zi această pistă,
Căci toate-mi par prea complicate
Şi caut leac tăcînd în noapte...
Doina şi Ion Aldea Teodorovici (2002)
Pe unde păsările zboară,
De unde luna străluceşte,
De unde steaua ca o comoară
La toată lumea licăreşte,
Pe-acolo au zburat cu gîndul,
De-acolo ne-au chemat cu cântul,
De-acolo au strigat la toţi
Să ne trezim să nu fim morţi.
Pe unde au păşit în doi
Şi unde au trezit în noi
Acele daruri şi comori
De la strămoşi, de la eroi
Pe-acolo-au plâns „copiii ţării”
De-acolo-au curs apele mării
Păgînii vru să îi înece
Dar, soarele nu a fost rece.
S-a strecurat, şi-a-ntrat în albii
Pârâu din lacrimi mii şi mii.
Parcă n-am fost noi, parcă n-au fost ei...
Şi nu-s... „copiii României”...
Pe unde păsările zboară,
De unde luna străluceşte,
De unde steaua ca o comoară
La toată lumea licăreşte,
Pe-acolo zbor acum cu gândul,
De-acolo ei privesc pământul,
De-acolo ar striga la toţi
Să ne trezim să nu fim morţi!
Umbra ochilor (2003)
Umbra ochilor de fată
Cine-o ştie?
Cine-o cată?
Cine-ar vrea să o-nţeleagă,
S-o mîngîie,
S-o culeagă?
Umbra ochilor de fată
Cine-o vede?
Cine-o află?
Cine-o poate înţelege?
Cine-i poate da vreo lege?
Umbra ochilor de fată
Cine-i cere
Să se facă?
Cine-o-aştaptă
Să se coacă,
S-o culeagă,
S-o perceapă?
Umbra ochilor de fată
Cine oare-ar vrea s-o placă,
S-o păstreze,
S-o cioplească,
S-o admire,
S-o iubească?
E toamnă (2005)
E toamnă, e tîrziu
Şi-afară frunza pică.
Eu nu mai ştiu să scriu.
Eu nu mai ştiu de frică.
Nu mă tem
De cădere,
Căderea frunzelor mele,
Frunze de vise
Menite pentru putrezire.
Şi parcă-ar plînge-al meu copac,
Cu căldura verii uscată de vînt,
În frunză şi cuvînt.
Plîng...în bătaia unui gînd:
"Ce-nseamnă a trăi pe Pămînt?"
Golindu-mă de frunze
Nu ştiu să mai scriu
Căci toamna e tîrziu.
Ochii dulci (2003)
Ochii dulci...
Ca o năframă gingaşă de catifea,
E privirea ce o poartă
Aştrii de pe faţa ta.
Ochii dulci...
Îndrăgostiţi,
Dornici de a mă iubi.
Ochii dulci...
Poartă dorinţa:
De sărut, de-a măguli...
Ochii dulci...
Atât de dulci
Că dulceaţa lor m-apasă
Şi n-o pot uita!
Nu-mi pasă!
Vreau să simt dulceaţa ta.
Vreau să ştiu că mă apasă...
Ochii dulci...
Iubirea mea...
Te ştiu sau nu? (2002)
Iubitul meu este frumos
Păcat că eu nici nu-l cunosc.
El are ochii de smarald
Nu se compară cu ceilalţi.
El e cu sufletul de inger
Şi fericire pot să-i cer.
Făptura lui din paradis
Cum nu văzusem nici în vis.
Iar vocea lui de vrăjitor
Nu mă lasă să mor
De-atîtea drumuri în zădar,
Căutîndu-l ca pe un dar.
Iubitul meu este frumos
Păcat că eu nici nu-l cunosc!
Unde eşti? (2002)
Unde eşti iubire dragă?
Pe ce plai îndepărtat
Ţi-ai înfipt a ta spadă
Şi de mine ai uitat?
Şi pe unde-ai strecurat
Razele de fericire,
Oare cui i le-ai donat
Încălzindu-l cu iubire?
Unde eşti iubire sfîntă?
De ce nu mă luminezi,
Cu căldura ta plăpîndă
Altă lume să-mi creezi?
Pe ce cale îţi ţii pasul
Ridicînd un colb de dor
Cînd aştept să vină ceasul,
Să te văd, pîn' am să mor?
Au înflorit pomii (2002)
Au înflorit pomii cu flori mărunte mii şi mii.
Uitarea e aproape. De ce tu nu mai vii?
Au înflorit pomii şi-s albi şi... par îmbătrîniţi,
Ca şi a mea speranţă de aşteptare înălbiţi.
Au înflorit pomii şi în al lor ninsoare
Mi-aduc aminte iarna în care erai soare.
Au înflorit pomii, se scutur' şi mă doare
Speranţa ultima cu-netu-n mine moare.
Păpădiile (2002)
E cald şi-i primăvară
Şi-n iarba verde-s pete
Ca soarele de vară
Cînd nu-s de nouri cete.
În sufletu-mi e pace
Şi-ncep să mă-ncălzesc
Făr' de ceea ce-mi place
Adica să iubesc.
Acum desculţ păşesc
Pe iarba moale, verde,
De tine n-amintesc
Şi gîndul nu se pierde.
De-i cîmpul dominat
De păpădii solare
E-un semn că a plecat
Dragostea mea în zare.
Căci galbenul aprins
E-al despărţirii crude
De speranţe ce-au încins
Iubiri de lacrimi ude.
Ce-i fericirea? (2002)
Ce-i fericirea oare? Mulţi o cred piatră rară.
Eu cred că-i pumn de sare. E-un plug ce cîmpul ară.
Dacă nu ar fi sarea, ce gust ar avea viaţa,
Ar fi ca întunericul cînd aştepţi dimineaţa?
Dacă n-ar ara plugul al vieţii cîmp ceresc,
Ce roadă-ar avea viaţa pe care o trăiesc?
Ce-i fericirea oare? Mulţi cred că-i o splendoare.
E moarte albă ea ce viaţa trebuie s-o are!
Căci dacă nu ştii de dureri şi suferinţă,
Poţi nici să nu observi al ei fiinţă!
Inimă de piatră (2002)
De ce nu mai iubesc
Şi eu ca altă dată,
Să simt că-nebunesc
Şi eu ca altă fată?
Să-mprăştii vise crude
La ori şi ce privesc,
De lacrimile ude
Să nu-mi mai amintesc.
Să calc în gropi adînci
De fericire-abstractă.
De ce inima-i stînci
Şi a iubi nu-s aptă?
De ce nu mai iubesc
Şi eu ca altă dată,
Să simt că-nebunesc
Şi eu ca altă fată?
Să merg pe marea vieţii
După un pumn de spumă
Din zorii dimineţii
Să simt în pipt cum tună!
Să mă înec în vise
Să zbor de fericire,
De-n cîteva clipe
Zăresc a mea iubire.
De ce nu mai iubesc
Şi eu ca altă dată,
Să simt că-nebunesc
Şi eu ca altă fată?
Bujori să-mi înflorească
Pe obraji, cînd zîmbesc
Celui ce-atît de mult
Aş vrea să-l cuceresc.
Cu dorul să mă lupt
Dacă nu reuşesc.
De ce nu mai iubesc?!!!
De ce?... Nu mai iubesc...
Ah, tu muză... (2004)
Ah, tu muză... blestemată,
Eşti frumoasă şi şireată,
Eşti zgîrcită şi naivă
Nici de mine nu ţi-e milă.
Cînd îţi stau îngenuncheată
Mă priveşti ca orice fată.
Ţi-e ruşine, îmi zîmbeşti
Şi glumind te rătăceşti.
Eu te chem şi te implor
Să mai vii că-mi este dor,
Să-mi mai dai din ochii tăi
O lumină de la zei.
Eu te caut, mai te rog...
Şi prin flori şi prin pod,
Şi prin zîmbete şi pomi...
Vreau să ştiu unde adormi!
Dormi. Tu dormi fără de griji.
Zbori ca vîntul peste crengi
Şi cu altii eşti amantă.
Ah, tu muză... blestemată...
Cobori inspiraţie (2004)
Cobori la mine inspiraţie
Să îţi sărut a ta respiraţie,
Să îţi mîngîi a ta măiestrie
Cu versul plin de duioşie.
Apleacă-ţi fruntea înspre mine
Şi dăruie-mi a ta privire,
De-nţelepciune nefirească,
De-o frumuseţe dumnezeiască.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu