Gând în voce... (2009)
Mi se spunea cândva că cel înţelept cedează, lasă de la sine. Nu înţelegeam şi căutam să-mi demonstrez înţelepciunea prin dezbateri la care... Mi se reproşa că sunt copil naiv. Nu înţelegeam, şi rău mă zbuciumau aceste imputări. Mă învinovăţeau în nervozitate exagerată. Nu înţelegeam căci mă vedeam motivată în acţiuni. Mă avertizau că voi pierde multe din propria-mi vină, pe care n-o înţelegeam, nu-o vedeam. Mi s-au afişat pagubele şi nicidecum nu înţelegeam de ce doare. Mi se apasă în fiecare zi cu degetul pe răni... iar eu... cedez, las de la mine, nu caut să mă demonstrez în dezbateri şi nimeni nu-mi mai reproşează naivitatea. Nici imputările nu mă mai zbuciumă. Sunt vinovată că mi-ai pierdut nervozitatea sau poate motivele pentru dânsa. Mai scurt, probabil le-am înţeles pe toate.
Tot cândva am auzit: "Prin lacrimi spre maturitate."
hz, de ce caut să-mi împărtăşesc gândurile?... Poate fiindcă vreau să-mi reproşeze că mai sunt un copil naiv.
Mă simt nu ştiu cum prea bătrână... )) Şi nu-mi place "maturitatea" asta stranie, chiar jignitoare, care înseamnă să accepţi să te apese cu degetul pe răni în fiecare zi şi să nu ştie nimeni dacă plângi...
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu