Dulceața nu-i tărie

Ce poezie să dedic gândacilor de bucătărie?
Ei noaptea se îneacă în cana mea cu bucuruie,
În gustul dulce după o zi ce-a fost să fie.

O zi trecută alene sau mai iute
Cu întrebări puține sau multe
O zi în care oricât nu aș curăța gândul meu
Oricum mă culc cu păreri de rău

În agonia mea nocturnă, pe pat de lemn,
Când spatele mă doare, iar visul mi-este semn,
Ei băgărei de fire, se-neacă-n ceaiul meu
Și chinul lor dintre viață și moarte e mai sincer și greu.

Ce poezie aș putea să dedic
Gândacilor de bucătărie,
Când lumea îi consideră ființe de nimic,
Iar eu vestitori de (murdărie) beție?
(Căci ciaiul meu e dulce nu-i tărie)

Stând în spital la lecuit
Ostilios s-au înmulțit
Iar pacienții îi iau la pocnit
De parcă toți au înebunit
Și-n băutură (mi) se senucid.